revin periodic cu gandul la relatia dintre mine si corpul meu. care e cand cu mine, cand impotriva mea. desi e al meu si as putea sa il fac sa fie si altfel, uneori il iubesc alteori il urasc, ii reprosez fragilitatea, micimea din fabrica, ma uit cu ingrijorare la firele de par albe, la stratul mic de grasime pe care nu il doresc, la urechile putin mai ascutite si mai mari decat media, la nasul indiscret, privesc intrebator alunitele presarate sporadic si revoltat parul asupra caruia nu am control. imi este teama de el cand simt ca ma dor genunchii, incheieturile, cand am cate un junghi si ma doare capul. urasc ochii nevoiti sa se ascunda in spatele unor ochelari, semn de slabiciune. iubesc uneori conturul verde din jurul capruiului lor, genele lungi si arcuite si zambetul larg si tamp din zilele cu soare.

sunt suficient de delasator incat sa il neglijez si sa il umplu cu cartofi prajiti, mese neregulate si mancaruri grase in unele zile, si privesc temator orice mutatie ar putea surveni de aici. de parca as putea sa o previn. sunt suficient de atent incat sa observ modificarile care apar, variatiile perimetrului toracic, dimensiunile bicepsului, forma pectoralilor. dar insuficient pentru a remarca unele semnale de alarma.

ma arunc uneori cu corpul inainte pentru ca am senzatia ca ma va urma chiar daca nu l-am ingrijit cum trebuie. pentru ca inca mai cred ca e suficient sa vreau pentru a putea muta muntii. si atunci ma lasa si ma tradeaza cel mai tare. atunci el sufera din cauza mea si a insistentei cu care il imping la extrem iar eu sufar din cauza suferintei lui pe care o vad ca pe o tradare. nu il inteleg atunci cand nu imi mai raspunde. nu il inteleg atunci cand devine subit epuizat pentru ca nu reusesc sa dozez efortul. nu il mai simt atunci cand zace inert, amortit, iar eu fierb in interiorul lui neputincios. sau neputincios, in interiorul lui. si totusi e al meu, si nu am altul. si stiu sa fac multe cu el, dar pot face prea putine. pentru ca uneori nu e suficient sa stii.

Se spune că modernitatea ar fi adus cu sine o eliberare a corpului. Cu toate acestea, dacă privim cu atenție ceea ce se întâmplă în jurul nostru, observăm cu totul altceva. Corpul liber are niște limite destul de clare și de înguste: este un corp tânăr și ireproșabil, și este suficient să ne îndreptăm atenția spre situația marginală a bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilități pentru a vedea unde se oprește eliberarea mult lăudată.

Corpul modern, liber, este obligat să pară tânăr (nu să fie tânăr) și să pară sănătos. Prin adoptarea unor practici de consum tot mai răspândite, mulate pe dictonul mens sana in corpore sano. Pentru că sănătatea este cuvântul cheie aici.

Trebuie să ne menținem corpul sănătos (și implicit frumos) cumpărând produse sănătoase (cât mai naturale), adoptând diete sănătoase (și cât mai naturale), făcând sport și mergând la sală. Activități, bineînțeles, tot sănătoase. Dar în niciun caz naturale. În forma actuală, toate aceste practici, împreună cu rezultatele lor, sunt cât se poate de moderne și de construite social.

Și pentru că vorbim despre un corp nou sănătos, reversul medaliei este și el la fel de nou. Practicile corpului sănătos pot rezulta de foarte multe ori într-un corp nesănătos. Pentru că întâlnim corpuri anorexice și corpuri cu dismorfie musculară, corpuri pline cu substanțe anabolizante și, nu în ultimul rând, corpuri accidentate și invalide. Ajunse astfel pe drumul către acel ideal sănătos și frumos.

Cursul își propune o incursiune antropologică, pe teritoriul poveștilor care se țes în jurul corpului modern, sănătos și frumos, pentru a oferi o înțelegere mai buna a acestor practici, precum și situarea lor într-un context mai larg.

Temele atelierelor sint:

1. Corp, modernitate și antropologie- o scurtă introducere
2. Frumusețe naturala și frumusețe construită: bodybuilding, fitness și practici de înfrumusețare
3. Sănătate și virilitate: despre corp și sport
4. Dietă și regim: o retorică a alimentației naturale
5. Bolile corpului frumos: anorexia și dismorfia musculară
6. Bolile corpului puternic: accidentările și consumul de substanțe anabolizante

din noiembrie. aici.

hahaha. am auzit-o la guerilla dimineata. mai gasiti o varianta mai funky filmata in disco herastrau, stil leopard. ce imi place mie este ca doamna raspunde la commenturile de pe site. foarte tare.

am ales un numar la intamplare. pentru ca imi este teama de atat de multe lucruri, in atat de multe situatii. si sunt temeri diferite. atat de diferite incat uneori cred ca daca as reusi sa le numar pe toate as reusi sa numar pana la infinit si inapoi.

1. teama de a fi singur

2.teama de esec

3.teama de a ma face de ras la concurs

4.teama de balba

5.teama de insecte scarboase cu multe picioare

6.teama de unhappy endings

7. teama de paginile care se pot rupe din carti

8.teama de lucrurile care s-au stricat si nu mai pot fi reparate

9. teama de mine.

10. teama de inaltime sau

11.teama de a pica de la inaltime

12. teama de a nu ma mai trezi a doua zi

13.teama de evenimentele pe care nu le poti anticipa

14.teama de evenimentele pe care le poti anticipa

15. teama ca ea sa priveasca in alta parte cand incerc sa o sarut

16. teama de scroafe imense cu purcei

17. teama de haite de caini

18.teama de necunoscut

19.teama de respect

20.teama de a deveni plictisitor

21. teama de a nu reusi nimic in viata

22.teama de a-mi vedea iluziile spulberate

23.teama de a fi prins facand ceva ilegal, imoral sau urat

24. teama de a nu gasi un wc in tot orasul (de ce nu exista toalete publice ??)

25.teama de batranete

26.teama ca lumea va ramane fara iubire

27. teama de razboi

pentru ca traiesc, in continuare, intr-un vis, am impresia ca traiesc intr-un vis. dar de data asta e un alt vis. e visul meu, izolat de restul lumii, cu niste contacte mai mult decat sporadice pe mess, unele ceva mai dese pe twitter, si unele ocazionale fata in fata. parca am uitat sa interactionez cu lumea, si am devenit salbatic. dar genul de salbatic din laguna albastra. un salbatic bun si ..fericit? as vrea sa ma trezesc uneori din partea de vis pe care e bine sa o traiesc, dar nu vreau sa se mai termine niciodata visul asta. totul e o poveste. si ma uit in fiecare dimineata pe geam si observ cum povestea devine tot mai mult o poveste de craciun. povestea mea de craciun, povestea noastra de craciun.

ma uit de doua zile la asta si numai cand ma gandesc ma cuprinde un sentiment de singuratate. chiar daca nu e viitorul designului, ci doar o directie la care poate ca se va renunta.. obiectele din jur prind din ce in ce mai multa viata. devin din ce in ce mai prietenoase. devin un fel de oameni. sau de creaturi. incepand cu ceasul meu desteptator care poate sa faca bip bip, cucu sau cucuriguuu (preferata mea, si cea mai stresanta metoda de trezire). dar ceasul meu e vechi, il am de cand eram mult mai mic. si are si el viata lui, daca ii dau putina atentie. numai ca au aparut si telefoane cu comanda vocala, telefoane cu care vorbesti si care vorbesc cu tine. si atunci cand vrei sa suni e ca si cum strigi interlocutorul, iar daca nu raspunde inseamna ca nu te aude. si totul devine mai putin anost. si mai prietenos, mai omenesc. cat de omenesc insa..nu se stie.

am intrat intr-un magazin de jucarii duminica si am observat ca inca mai sunt un copil si tanjesc dupa jucarii. si ca jucariile au prins si ele in viata si au o viata a lor, autonoma, nu ca inainte cand singura lor viata era cea pe care le-o dadeam noi, atotputernicii creatori. si au ajuns sa fie asa cum le vedeam in filme, cand eram mic. robotei cu inteligenta artificiala, animale care se alinta atunci cand le mangai. si uite asa ajungi sa traiesti intr-o lume vie si totusi moarta. dar o lume cu forma.pentru ca lumea trebuie sa aiba o forma. viata trebuie sa aiba o forma. iubirea trebuie sa aiba o forma. si chiar daca nu are o forma, ea capata una. dar nu poate capata forma unei non-forme.

ca acea creatura flasca, amorfa, alba. care aduce a om inchis intr-un sac. si care vine langa tine in casa, se taraste asemenea unui vierme, pare sa respire asemenea unui om, te invaluieste cu prezenta ei stranie si sinistra. adormi cu ea in brate, dar nu se uita la tine pentru ca nu are ochi. si nici tu nu te poti uita la ea. dar o poti simti. o poti doar simti. atinge. dar nu te va atinge inapoi. va fi ceva mai mult decat un vis, o amintire. va fi amintirea a ceea ce ai vrea sa fie, prezenta stranie si permanenta a vietii tale, retrasa, tacuta, dar prezenta. va fi chipul amorf al afectiunii gratuite anonime. iar tu o vei iubi, o vei murdari, o vei spala, o vei strange in brate, te vei uita la ea si te vei bucura de ideea pe care o intruchipeaza(?fara trup), in asteptarea momentului in care ii vei putea da un chip si un nume.

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat anul acesta lui Oliver Williamson si Elinor Ostrom. Stiu prea putine lucruri despre Williamson, cu exceptia filiatiei intelectuale cu Coase si a teoriei costurilor tranzactionale. Despre Ostrom, in schimb.. Recomand cartile ei, si mai ales Governing the commons, tuturor celor interesati de economie, guvernare, administratie publica, stiinte politice si nu numai. Pentru ca, mie cel putin, mi se pare ca aduce o schimbare majora. Si una care, la noi cel putin, a ramas cvasi-necunoscuta. Pentru ca Ostrom arata ca nu e nevoie de stat pentru o buna guvernare. Ca exista reguli si institutii viabile create de jos. Nu impuse de sus. Si ca oamenii pot guverna resursele comune impreuna, fara a le strica. Si din nou, fara interventia unui legiuitor extern.. si multe altele.

LE. Aveti aici un articol de-al lui Dragos Paul Aligica despre Ostrom. Explica mult mai bine decat as putea explica eu despre ce este vorba in cercetarile lui Ostrom si ce aduc ele nou si revolutionar. Pentru cine nu a auzit de el si e sceptic in privinta articolului, o mica excursie pe google va aduce toate lamuririle necesare. As spune ca este unul dintre cei mai  ….. (aici urmeaza multe titulaturi posibile ) romani. Liberal, economist, politolog, si nu numai.

pentru ca iti dai seama de unele lucruri de abia atunci cand ele incep sa dispara din viata ta… cand eram copil aveam o dilema. ma intrebam ce e mai bine sa fii. surd, mut sau orb. orb era intotdeauna ultima optiune. mut a doua. surd pe primul loc. de multe ori e bine sa taci, de multe ori e bine sa (te prefaci ca) nu auzi, dar cred ca rareori chiar e bine sa inchizi ochii. poate doar in somn. dupa ce am mai crescut si am dat pe la scoala de ceva filosofie, am avut o alta dilema. cum de ajung unii oameni sa isi puna unele intrebari la care mie raspunsul mi se parea evident? de exemplu, ce este real si ce nu? si cum pot inceta unele lucruri sa existe atunci cand nu le mai vedem. si tot asa. incetul cu incetul, am gasit singur raspunsul la unele dintre aceste intrebari, dar de abia acum incep sa mi le pun si eu. am momente in care visez unele lucruri pe care le-am trait, si amestec realul cu imaginarul astfel incat atunci cand ma trezesc, nu mai stiu daca am visat ce s-a intamplat, s-a intamplat ceea ce am visat sau nici una nici alta. pentru ca visez si cu ochii deschisi din lipsa de ocupatie, si am facut asta toata viata, lucrurile se complica.

astazi, in schimb, am deschis ochii intr-un fel mai ciudat. din spatele unei perechi de ochelari pe care o ocolesc de cel putin sase ani. aveam pana acum o pereche pe care o purtam foarte rar pentru miopie. numai ca se pare ca sufar de astigmatism. si aman mersul la oftalmologie de un an si ceva, desi stiu ca imi obosesc ochii foarte repede si nu vad bine la distanta. dar asta nu ar fi nimic. in momentul in care mi-am pus binoclul ochelarii cei noi, s-a schimbat ceva. nu imi dau seama cum, dar vad lucrurile altfel. mai clare, mai apropiate, mai negre. dar uneori altfel. m-am uitat la mine, in oglinda, cu ochelari, si am vazut ca nu arat asa cum credeam. firele subtiri si gri de barba crescute in cateva zile sunt de fapt negre, puful de pe piept e un inceput consistent de par pe care nu il vedeam asa, si nu numai. ochii, nasul, genele, buzele imi arata altfel. oamenii sunt altfel.

si ma intreb cate iluzii mi-au creat acesti ochi in care am avut incredere (da, ca in ochii din cap). cat de mult mi-au deformat realitatea pana acum?oara daca ma uitam la (…) mai vedeam ceea ce am vazut pana acum? desi nu am dioptrii exagerat de mari, sunt convins, stiu ca mi-au fost ascunse niste lucruri. stiu ca privirea mea a omis poate neintentionat niste defecte, imperfectiuni. dar nu stiu cate si de cate ori, si nici cand. si nu stiu cum ar fi fost viata mea cu niste ochi mai buni, sau cu ochelari. nu stiu cum ar fi fost lumea mea privita cu alti ochi. nu stiu cum as fi privit sute, mii, zeci de mii de chipuri daca le-as fi vazut mai hade si mai pline de cosuri. nu stiu ce as fi simtit cand m-as fi uitat intr-o pereche de ochi negri. nu stiu daca am vazut vreodata o pereche de ochi negri. nu stiu daca m-ar mai fi incantat peisajele care mi-au incantat privirea, daca m-ar mai fi facut sa zambesc chipurile care m-au facut sa zambesc. nu stiu. pur si simplu nu stiu.

si incep sa ma intreb daca, pana la urma, nu e totusi mai bine sa mai inchizi si ochii din cand in cand, cate putin? sa nu vezi punctul negru de pe coala de un alb imaculat, mizeria circumstantiala de sub unghia mainii cu degete lungi si fine sau sufletul negru din spatele ochilor caprui si a chipului perfect….

si incep sa ma intreb daca as vedea viata altfel cu alti ochelari, cu alti ochi. daca ar putea fi mai frumoasa, mai urata, mai luminoasa sau mai intunecata..nu, eu nu stiu cum as vrea sa o vad, mi-e teama de unele detalii date la iveala de lupa unui cercetator minutios. dar stiu ca acum nu as mai vrea sa se schimbe. decat in bine..

vantul adie oarecum a boala in blogosfera..si a ajuns si pe aici iar eu,vrand nevrand, a trebuit sa ma las purtat de el. stiam de mic de niste probleme in locul acela care pompeaza fie sange, fie iubire, fie toate cele (doua) de mai sus plus multe altele. stiam ca nu am voie sport de performanta, dar stiam ca nu prea e voie nici miscare. si acum ca am prins poate chiar prea mult gustul, mi-era teama de o posibila confirmare a unui diagnostic vechi. foarte teama. dar ma bucur ca s-a gasit cineva care sa ma scoata din inconstienta mea si sa ma tarasca impotriva vointei mele la cateva sute de kilometri la un doctor. cu frica in san, emotii si vise ciudate in noaptea dinainte (in care tata arata ca Travolta in ultimul lui film). din fericire,am aflat ca sunt sanatos si nu mai am probleme,in afara unui colesterol cam mare si a unor chestii din sange cu nume dubios si nivel putin crescut.. si ma intreb, acum ca am aflat ca pot cuceri lumea, cum procedez? bine,bine,intai obtin ochelarii mei cu day-vision. dar dupa aceea? e putin ciudat sa afli deodata ca nu ai nimic dupa ce ai trait aproape 20 de ani cu o alta impresie indusa.. hmm..!